Un oficial german îi cere lui Jean-Claude Juncker activarea articolului 7 în cazul României

Un oficial german îi cere lui Jean-Claude Juncker activarea articolului 7 în cazul României
Publicat: 25/04/2019, 17:18

„După cum știți, urmăresc în calitate de președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene evoluțiile politice interne din România deja de ceva vreme cu o foarte mare îngrijorare. După alegerile din 2016 diversele guverne române și majoritatea parlamentară care le susține lucrează sistematic la împiedicarea luptei imperios necesare împotriva corupției și la demontarea standardelor statului de drept. Astăzi (miercuri – n.r.), Parlamentul român a slăbit, așa cum era de așteptat, legislația penală anticorupție. Aceasta este o continuare a destructurării agresive a valorilor comune ale Uniunii Europene în România”, arată Gunter Krichbaum, în scrisoarea transmisă președintelui CE, obținută de MEDIAFAX.

Acesta reamintește că a solicitat în mai multe rânduri Comisiei Europene declanșarea procedurii conform articolului 7 din Tratatul UE, precizând că nu înțelege de a ezitat Comisia să aibă acest demers.

„De mai multe ori am solicitat Comisiei – ultima dată într-o scrisoare către domnul prim-vicepreședinte Timmermans la 14 februarie 2019 – demararea unei proceduri conform art. 7 din Tratatul UE. Este pentru mine de neînțeles, având în vedere evoluțiile, că reprezentanții Comisiei nu au urmat acesteia. Este de presupus că atitudinea ezitantă a Comisiei a fost prost înțeleasă de către responsabilii din România chiar ca o încurajare de a continua atacurile împotriva statului de drept”, a completat oficialul german.

El s-a întrebat ce acțiuni ar mai trebui să ia Guvernul și majoritatea parlamentară din România pentru ca reprezentanții CE să fie convinși de necesitatea declanșării acestei proceduri.

„Eu îmi pun întrebarea ce măsuri ale guvernului României și a majorității parlamentare de acolo mai sunt necesare, pentru ca Comisia să preia în sfârșit inițiativa. De aceea doresc să vă solicit din nou să acționați în consecință și să demarați o procedură conform art. 7. Aceasta ar fi, chiar înainte de alegerile pentru Parlamentul European, un semnal al credibilității Uniunii Europene și o încurajare a forțelor pro-europene din România”, a conchis Krichbaum.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal și a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproșat că nu inițiază OUG pentru aceste modificări.

Președintele PSD Liviu Dragnean a declarat miercuri că proiectul a fost votat fără a se modifica o virgulă după ce a trecut de Curtea Constituțională.

Ulterior Comisia Europeană a anunțat că va analiza decizia luată miecuri în Parlament cu privire la codurile penale, după care va stabili ce pași trebuie urmați, afirmând, prin purtătorul de cuvânt Christian Wigand, că România trebuie să relanseze procesul de reforme, altfel CE să acționeze rapid.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Noua metodă de fraudă prin telefon. Deținătorii de carduri bancare, vizați
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×